„Mult sânge” spune un temperament, nu o cantitate
În medicina umorală, patru zemuri — sângele, bila galbenă, bila neagră, flegma — fac, prin amestecul lor, felul omului. Cel în care prisosește sângele e sanguineus: cald, vesel, plin de nădejde. De aceea un text care spune „mult sânge” nu vorbește despre litri, ci despre o fire.
Amestecul acesta grecii îl numeau krâsis — o amestecare. Buna amestecare, eukrasia, era chiar sănătatea și firea bună; reaua, dyskrasia, boala și firea sucită. Româna ține legătura vie până azi: sânge rece, sânge fierbinte, îi fierbe sângele, e în sângele lui.
Fiecare fire își poartă numele de la zeama care o apleacă
Sanguin, de la sanguis. Coleric, de la kholē, fierea galbenă. Melancolic, de la melan-kholē, fierea neagră. Flegmatic, de la phlegma. Patru cuvinte pentru patru feluri de a fi — și toate patru sunt, la origine, nume de umori.
Evul Mediu a numit amestecul complexio — „împletire”, din com- + plectere, a împleti. De acolo, complexiune; și de acolo, prin alunecare, ten: pielea ajunsă semnul văzut al amestecului dinăuntru. Firea se citea pe obraz.
Un singur cuvânt pentru pecetea pe hârtie și pecetea pe om
Celălalt cuvânt vine din altă lume. Grecescul kharaktēr e mai întâi unealta de gravat, apoi gravorul însuși, apoi urma săpată — „pecetea pe suflet”, spun lexicoanele vechi. De la semnul întipărit s-a ajuns la semnul distinctiv, iar suma semnelor = caracterul.
Aceeași rădăcină — kharássō, a grava, tăia, ascuți; kharax, țăruș ascuțit — a dat și litera de tipar. Caracterul tipografic e, la propriu, semnul ștanțat în plumb. Pecete pe coală, pecete pe fire: același cuvânt le poartă pe amândouă.
Nu o mască peste ființă, ci ființa însăși
Cuvântul nostru e cel mai simplu și cel mai adânc. Fire e infinitivul lung al lui a fi: în latină, infinitivul esse a fost înlocuit de fieri, „a deveni, a se face”. Firea nu e ceva pus peste tine — asta ar fi persona, masca. Firea e chiar felul de a fi, felul în care ai fost făcut.
Din fire. E în firea lui. A-și ieși din fire. Trei cuvinte se întâlnesc aici. Sângele: ce se transmite prin neam. Caracterul: pecetea ștanțată. Firea: felul făcut. Un singur lucru sub trei nume — o pecete pe care n-o alegi, purtată în tine.
Amestecul pe care nu-l alegi, sub măsura pe care o ții
Și aici firul se leagă de restul satului. Temperamentum vine din temperare: a amesteca în măsura cuvenită. Temperamentul e, așadar, măsură — dar nu măsura pe care o ții tu în purtare (aceea e modestia), ci măsura în care ești deja amestecat, prin naștere.
Firea stă sub satul măsurii cum stă pământul sub casă. Peste ea se ridică virtuțile: măsura ținută (modestia), măsura plecată (smerenia), măsura dreaptă (mândria). Sângele e măsura pe care n-ai ales-o. Virtutea e măsura pe care o ții. Amestecul nu se alege. Se alege ce faci cu el.