Taina inimii · felul de a fi

fire

s.f. — felul de a fi al cuiva; caracter, temperament.
‹ lat. fieri, infinitivul lung al lui „a fi”

Un text vechi spune „mult sânge” și traducerea pune „caracter”. Nu e o greșeală. E memoria unei vremi în care sângele nu descria firea — o era.

I · Sângele care e caracterul

„Mult sânge” spune un temperament, nu o cantitate

În medicina umorală, patru zemuri — sângele, bila galbenă, bila neagră, flegma — fac, prin amestecul lor, felul omului. Cel în care prisosește sângele e sanguineus: cald, vesel, plin de nădejde. De aceea un text care spune „mult sânge” nu vorbește despre litri, ci despre o fire.

Amestecul acesta grecii îl numeau krâsis — o amestecare. Buna amestecare, eukrasia, era chiar sănătatea și firea bună; reaua, dyskrasia, boala și firea sucită. Româna ține legătura vie până azi: sânge rece, sânge fierbinte, îi fierbe sângele, e în sângele lui.

II · Cele patru amestecuri

Fiecare fire își poartă numele de la zeama care o apleacă

Sanguin, de la sanguis. Coleric, de la kholē, fierea galbenă. Melancolic, de la melan-kholē, fierea neagră. Flegmatic, de la phlegma. Patru cuvinte pentru patru feluri de a fi — și toate patru sunt, la origine, nume de umori.

Evul Mediu a numit amestecul complexio — „împletire”, din com- + plectere, a împleti. De acolo, complexiune; și de acolo, prin alunecare, ten: pielea ajunsă semnul văzut al amestecului dinăuntru. Firea se citea pe obraz.

III · Caracterul — pecetea

Un singur cuvânt pentru pecetea pe hârtie și pecetea pe om

Celălalt cuvânt vine din altă lume. Grecescul kharaktēr e mai întâi unealta de gravat, apoi gravorul însuși, apoi urma săpată — „pecetea pe suflet”, spun lexicoanele vechi. De la semnul întipărit s-a ajuns la semnul distinctiv, iar suma semnelor = caracterul.

Aceeași rădăcină — kharássō, a grava, tăia, ascuți; kharax, țăruș ascuțit — a dat și litera de tipar. Caracterul tipografic e, la propriu, semnul ștanțat în plumb. Pecete pe coală, pecete pe fire: același cuvânt le poartă pe amândouă.

IV · Fire — felul de a fi

Nu o mască peste ființă, ci ființa însăși

Cuvântul nostru e cel mai simplu și cel mai adânc. Fire e infinitivul lung al lui a fi: în latină, infinitivul esse a fost înlocuit de fieri, „a deveni, a se face”. Firea nu e ceva pus peste tine — asta ar fi persona, masca. Firea e chiar felul de a fi, felul în care ai fost făcut.

Din fire. E în firea lui. A-și ieși din fire. Trei cuvinte se întâlnesc aici. Sângele: ce se transmite prin neam. Caracterul: pecetea ștanțată. Firea: felul făcut. Un singur lucru sub trei nume — o pecete pe care n-o alegi, purtată în tine.

V · Măsura · substratul

Amestecul pe care nu-l alegi, sub măsura pe care o ții

Și aici firul se leagă de restul satului. Temperamentum vine din temperare: a amesteca în măsura cuvenită. Temperamentul e, așadar, măsură — dar nu măsura pe care o ții tu în purtare (aceea e modestia), ci măsura în care ești deja amestecat, prin naștere.

Firea stă sub satul măsurii cum stă pământul sub casă. Peste ea se ridică virtuțile: măsura ținută (modestia), măsura plecată (smerenia), măsura dreaptă (mândria). Sângele e măsura pe care n-ai ales-o. Virtutea e măsura pe care o ții. Amestecul nu se alege. Se alege ce faci cu el.